ANA, fata lui Fanuel – O așteptare fericită (Luca 2:36-38) 254/365

            La câteva zile după Nașterea Domnului Isus, Maria și Iosif sunt martorii unor experiențe înălțătoare cu Dumnezeu,  experiențe care le întăresc credința în miracolul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Imediat după întâlnirea cu Simeon și mărturia profetică a acestuia, apare Ana, o femeie de optzeci și patru de ani, rămasă văduvă  de tânără, care  reușește să impresioneze printr-o viață trăită exemplar: ”Nu se depărta de Templu, și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni.”

            Ana era înzestrată de Dumnezeu cu dar profetic, devenind călăuzită și dependentă de Duhul Sfânt în toate acțiunile sale. Femeia aceasta a reușit  performanța unei dedicări totale pentru cele sfinte, pe care puține persoane o reușesc, deoarece lupta cu necazurile vieții, cu suferința însingurării și, mai ales, cu dorințele carnale nu este deloc ușoară. Se căsătorește cel mai probabil înainte să aibă douăzeci de ani, cum era obiceiul la tinerele din Israel, bucurându-se de împlinirea vieții conjugale timp de doar șapte ani. Soțul ei moare prematur, iar femeia ajunge o văduvă tânără ce putea liniștită să se recăsătorească. Cele mai multe persoane la vârsta ei făceau și fac pasul acesta, fiind vorba de o alegere înțeleaptă, recomandată și de ap. Pavel, de altfel. Ana alege, însă, să se dedice lui Dumnezeu într-un mod cu totul special, și, fără să știm cine era soțul ei și ce statut social sau eclesiastic  avea, autorul evangheliei ține să consemneze numele tatălui ei, Fanuel, și tribul din care se trăgea, seminția lui Așer, al optulea fiu al lui Iacov.

            Ana își cunoștea identitatea și spița de neam, cu toate că la un moment dat în istorie, aproximativ șapte sute de ani înainte,  Așer dispare din scenă, atunci când Sanherib, regele Asiriei, a luat triburile din nord în exil, inclusiv acest trib. Însă iată că în Templu găsim totuși pe cineva din această seminție, Ana, fata lui Fanuel din seminția lui Așer, un indiciu tainic al faptului că Dumnezeu are sub privirile și atenția Sa și pe cei ascunși sau pierduți în/de ochii oamenilor.

            Prezența Anei în Templu este o dovadă și o minune a fidelității lui Dumnezeu manifestată față de poporul Israel în ansamblu, în ciuda apostaziei lui Așer și a celorlalte triburi deportate, arătând că Dumnezeu păstrează o rămășiță prin har indiferent cât de dificile sunt situațiile și contextele existente. Mesajul prezenței Anei la binecuvântarea Pruncului Isus este o mărturie a credincioșiei lui Dumnezeu, o răscumpărare proclamată în Templul de la Ierusalim, dovada că Yahweh este gata să-Și împlinească promisiunile, aducând mântuire tuturor celor care, ca și atunci, trăiesc în întunericul spiritual, dar și Israelului, cu prioritate.

            Femeia aceasta se dedicase lui Dumnezeu devenind un uriaș spiritual. Alege să își însușească slujba de mijlocitor în rugăciune practicând disciplinele spirituale foarte riguros. Nu era interesată de imagine, singura ei motivație era iubirea lui Dumnezeu și dragostea față de oameni. Cu devotament și stăruință se alătură sfinților vremii mijlocind pentru trezirea spirituală a Israelului și venirea lui Mesia. Motivul pentru care Ana L-a văzut pe Isus este tocmai pentru că Îl căuta, se ruga și Îl aștepta să vină. Era credincioasă lui Dumnezeu, credea profețiile cu privire la Mesia și le aștepta împlinirea în fiecare zi. Sincronizarea venirii ei la Templu cu venirea lui Simeon spune totul despre sensibilitatea spirituală a acestei femei la călăuzirea Duhului Sfânt, și ascultarea de care dă dovadă.

            Ana recunoaște în Pruncul adus la Templu pe Mesia, Mântuitorul lui Israel, iar inima ei exultă. Ea a văzut ceea ce o mulțime de preoți nu au văzut în Isus și anume, L-a văzut ca fiind ”Răscumpărătorul” lui Israel, Cel Care a venit să salveze lumea de la moartea veșnică. Ana I-a oferit lui Isus cuvinte de laudă, chiar dacă acestea nu sunt precizate în textul sacru, mulțumind lui Dumnezeu pentru mântuirea oferită și, apoi, a ”început să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului”.

            Negreșit, fiecare din noi suntem beneficiarii harului nemeritat al lui Dumnezeu, pentru că în ciuda păcatului care ne-a caracterizat viața, Tatăl Ceresc nu ne-a abandonat, ci ne-a oferit har și îndurare, ne-a dat ”un viitor și o nădejde”.

            Necazurile vieții nu ne-au doborât, ci din contră ne-au făcut mai puternici iar Dumnezeu a investit în noi darurile Duhului Sfânt, ne-a îmbrăcat în puterea Lui oferindu-ne oportunitatea slujirii, inclusiv una după modelul Anei. Într-o vreme în care oamenii își caută cu multă trudă împlinirea propriilor vise, trebuie să vedem Biserica lui Hristos devenind tot mai pasionată de apropiata Revenire a Mirelui ei, spunând, împreună cu Duhul: ”Vino, Doamne Isuse!”

            Precum Ana, suntem chemați să nu ne legăm inima de lucrurile efemere ale vieții, ci să-L așteptăm cu credință pe Cel ce ne-a promis că vine, deoarece doar cei ce Îl așteaptă cu credincioșie Îl vor vedea.

            Mulțumește lui Dumnezeu pentru Harul Lui!

            Mijlocește pentru discernământ spiritual!

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    210 Views