Leprosul recunoscător – Recunoștința conduce la închinare (Luca 17:11-19) 255/365

            Echivalentul a ceea ce astăzi numim cancer, în vremurilor de mult apuse era lepra, iar oamenii care erau afectați de această boală, pe atunci incurabilă, ajungeau lipsiți de orice speranță. Izolați în comunități speciale, leproșii erau obligați să trăiască feriți de viața familială și publică, spre a se asigura protejarea celor sănătoși de o posibilă contaminare. Un grup de zece leproși Îl caută și Îl întâlnesc, totuși, pe Isus, întrucât  vestea despre El și despre puterea cu care făcea minuni a ajuns până la ei. Când L-au văzut, au început să-I invoce Numele și să strige după ajutor, cerându-I vindecare. Era momentul în care șansa eliberării de sub blestem ajunsese atât de aproape încât nu-și puteau permite să o rateze, momentul în care realitatea crudă în care viețuiau putea să se schimbe radical.

            Dar tot ceea ce leproșii puteau să facă acum era să strige din răsputeri după ajutor; era mesajul de S.O.S. al unor oameni disperați; strigătul unor oameni condamați la o ”temniță mobilă”, condamnați la o suferință multiplă, de sănătate, psihologică și socială de care își doreau să evadeze pentru totdeauna. Isus se oprește și îi privește cu aceiași milă cu care i-a privit pe toți bolnavii și păcătoșii care au apelat la El după ajutor. Le oferă vindecarea într-un mod aparte, nu instantanee, ci trimițându-i să se prezinte înaintea preoților. Aceștia, după Lege erau abilitați, pregătiți și responsabilizați să trateze și să evalueze o asemenea boală oferind indicațiile sau tratamentele care se impuneau. În timp ce alergau pentru a se arăta preoților, au fost toți vindecați; însă doar unul dintre foștii leproși, când a realizat că a fost vindecat s-a întors pentru a-I mulțumi Vindecătorului Isus pentru darul vindecării oferite.

            Bărbatul recunoscător era un samaritean; făcea parte dintr-o categorie de oameni cu care evreii nu întrețineau legături și pe care îi desconsiderau din motive politico-religioase și evitau să aibă orice contact. Iată însă că necazul, suferința și, mai ales, nediscriminatoarea milă divină îi ajută de această dată să treacă peste diferențele de clasă, rasă, ori convingeri religioase.

            Samariteanul reușește să atragă atenția Domnului Isus prin recunoștința cu care se întoarce să-I mulțumească înțelegând că mai important decât să se arate preoților era să se întoarcă la Cel care i-a oferit salvarea pentru a-I mulțumi. Isus apreciază gestul celui vindecat considerându-l un act de închinare la adresa lui Dumnezeu, atitudine care ar trebui să caracterizeze viața tuturor celor ce se bucură de darul vindecării sufletului sau a trupului. Samariteanul vindecat beneficiază de un har special din partea Domnului Isus, pentru că a doua apropiere de Isus a înseamnat o nouă revelație, o nouă descoperire, o nouă lucrare, un nou beneficiu: mântuirea sufletului, care este mult mai importantă decât vindecarea fizică.

            Fiecare om se bucură de mila și îndurarea lui Dumnezeu manifestată prin mulțimea binecuvântărilor de ordin general oferite generos și gratuit. Ploaia trimisă de Dumnezeu cade și peste cei buni și peste cei răi; soarele răsare și peste cei buni și peste cei răi, însă puțini reușesc să vadă în toate acestea dragostea, harul și bunătatea lui Dumnezeu. În loc să se simtă atrași și să vină spre Creatorul și Binefăcătorul lor cu mulțumire și pocăință, imensa majoritate a oamenilor își continuă urmărirea propriilor scopuri egoiste, de multe ori păcătoase, preocupați doar de propriile lor obiective și uitând de Dumnezeu.

            Oamenii uită că lucrurile cu adevărat importante în viață sunt cele legate de viața moral-spirituală, iar beneficiarii mântuirii prin credință sunt oamenii care se întorc la Dumnezeu cu smerenie și pentru a I se închina. Oamenii superficiali, care Îl caută pe Dumnezeu doar pentru rezolvarea unor lucruri efemere sunt cei mai mari pierzători, pentru că nu este nimic mai dureros decât să vi la Cel ce oferă Viața Veșnică și să ceri doar o viață mai bună pe pământ.

            Creștinismul nu este despre cum să dezvoltăm o viață mai profitabilă, mai confortabilă sau mai plină de privilegii sau alte beneficii efemere, ci despre cum să primești viața veșnică alături de Dumnezeu pentru timp și eternitate. Cine se apropie de Dumnezeu doar pentru a cere și nu pentru închinare, este departe de a se identifica cu samariteanul apreciat de Domnul Isus și lăudat pentru manifestarea recunoștinței și a credinței mântuitoare.

            Mulțumește lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite.

            Mijlocește mereu pentru o inimă plină de recunoștință și smerenie.

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    167 Views