Samariteanca – Adevărul despre Închinare și Misiune (Ioan 4) 256/365

            Harul mântuitor al lui Dumnezeu cucerește inimile tuturor oamenilor de la o extremitate de personalitate, caracter și statut social la alta. El se oferă  oamenilor religioși, chemându-i la smerenie și recunoașterea dependenței de Hristos, dar se coboară și până în cele mai adânci abisuri pentru a-i găsi pe cei pierduți și copleșiți de păcate, oferindu-le speranță și curaj.

            Samariteanca este o femeie care a eșuat de nenumărate ori, încercând să-și găsească fericirea departe de Dumnezeu. Era  o femeie religioasă, ce-i drept; nu făcea parte din denominația elitelor iudaice care considerau că dețin adevărul absolut, însă avea totuși o bază teologică minimală, destul de apropiată de adevăr. Cel mai important lucru, ea știa că are să vină Mesia, Hristosul, iar Acesta urma să îi învețe pe oameni tot ceea ce trebuie să știe. Din nefericire, cunoștințele pe care le avea despre Dumnezeu nu au ajutat-o să trăiască o viață morală. Într-o zi, este total surprinsă că un iudeu intră în dialog cu ea cerându-i ajutorul, depășind orice ”regulă de protocol” cu privire la un asemenea dialog. Având în vedere tensiunile dintre evrei și samariteni, șovinismul, și chiar ura de rasă ce exista între ei, astfel de asocieri erau complet interzise. Isus trece cu hotărâre peste regulile impuse de oameni pentru că harul care-L caracteriza era destinat să ”aducă mântuire pentru toți oamenii”, inclusiv celor din Samaria, iar instrumentul uman pe care îl va folosi pentru a declanșa trezirea este, uimitor, tocmai o femeie desconsiderată de concetățeni.

            Femeia nu Îl cunoștea pe Isus, nu știa că Acesta era Mesia, iar condusă fiind într-un dialog pe subiectul închinării și al mântuirii, cu greu reușește să înțeleagă mesajul pe care Isus i-l adresează. Totuși, curiozitatea și interesul aceste femei sunt de admirat, pentru că imediat își exprimă dorința de a primi oferta pe care Domnul Isus i-o face. Samariteanca nu este refuzată, însă este condusă într-o zonă a vieții unde lucrurile prezintă o realitate dureroasă, o viață  îndelungată de mariaje și, finalmente, de concubinaj care i-a distrus sufletul, percepția despre dragoste, familie și fericire, alegându-se și cu un stigmat rușinos pe care numai Dumnezeu îl mai putea șterge.

            Față-n față cu adevărul despre detaliile vieții sale, femeia recunoaște că avea de-a face cu un profet, însă rămâne încă departe de a înțelege tot adevărul despre Adevăr, și că Dumnezeu îl cheamă pe orice om mai întâi la pocăință și apoi la închinare. Femeia este condusă de la discuțiile despre religie, la confruntarea cu realitatea păcatului propriu care, nerezolvat, stă precum un zid de despărțire între Dumnezeu și om. Află că adevărata închinare nu este legată de un loc anume, ci de o stare a inimii caracterizată de curăție și adevăr. Femeia încearcă să evite profunzimea subiectului exprimându-și speranța într-un viitor când Hristos va aduce lumină asupra lucrurilor despre care recunoștea că știa încă prea puțin. Dar revelațiile continuă una după alta, iar femeia ajunge în cele din urmă în fața ”revelației revelațiilor”, adevărul despre adevărata identitate a lui Isus, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, iar Adevărul pe care Îl acceptă și în care crede îi aduce libertatea de care avea atâta nevoie.

            Traversăm o perioadă în care oamenii sunt relativ plini de religie, doxa de informații în care ”adevărul” despre Dumnezeu este prezentat în diverse forme, printr-o mulțime de idei și grupări religioase, însă cu toate acestea păcatul distruge precum cancerul în metastază.

            Creștinii de azi, la fel ca evreii și samaritenii de odinioară, vorbesc despre închinare, însă trăiesc departe de Dumnezeul Căruia pretind că I se închină; vorbesc despre Adevăr, însă nu Îl cunosc/recunosc întruchipat într-o Persoană; proclamă sfințenia, dar nu o trăiesc cu fapta; vorbesc despre Duhul, dar se limitează la o trăire superficială, carnală; sunt într-o continuă așteptare a Cuiva Care trebuie să vină, cu toate că Adevărul, Viața și Cuvântul a fost deja revelat.

            Confruntați cu Adevărul, oamenii și-ar dori binecuvântarea, dar fără să plătească prețul pocăinței, și fără să înțeleagă urgența, și uneori unicitatea momentului cercetării, cât și imperativul divin al chemării la transformare. Întâlnirea cu Isus este vitală pentru orice persoană și, dacă e autentică, nu poate fi decât transformatoare, iar mărturia despre El în fața concetățenilor trebuie să înceapă chiar din momentul pocăinței, precum a fost cazul samaritencei. Fii deschis dialogului cu Dumnezeu și lasă-te condus în direcția eternității pășind pe adevărata Cale și mărturisind-o cu entuziasm.

            Mulțumește lui Dumnezeu pentru harul pocăinței.

            Mijlocește pentru o inimă curată și o închinare autentică.

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    164 Views