Văduva săracă – Niciodată prea săraci pentru fapte mari (Luca 21:1-4) 259/365

            Domnul Isus comentează, în cuvinte puține,  spiritul de jertfă al unei femei văduve, extrem de săracă, cu scopul de a-și învăța ucenicii cu privire la una dintre cele mai sensibile și contestate învățături din Sfânta Scriptură, ”dărnicia.”

            Curtea Templului era dotată cu recipiente special amenajate, așezate strategic pentru ca oamenii să poată dona din sumele lor pentru nevoile Templului. Împreună cu ucenicii Săi, Isus era acolo și, pentru că nu de mult Îi avertizase pe aceștia asupra pericolului abuzului de putere, de care se făceau vinovați unii lideri religioși, prinde prilejul de a-Și exemplifica învățătura și a face o aplicație la aceasta, văzând o scenă care, doar Lui Îi captivează atenția. Cel Care nu avea nevoie de nimeni pentru a-I da detalii despre vreun om, pentru că ne cunoaște inclusiv gândurile, vede o femeie despre care știe că este văduvă; mai știe că este săracă; cunoaște câți bani avea la ea și câți a donat; dar mai știa și câți bani mai avea acasă, de fapt, nu mai avea acasă! Domnul știa la fel de bine ce sume donau bogații care erau prezenți acolo, în raport cu averile pe care le aveau, și Își rezervă dreptul să-Și dezvăluie propria perspectivă asupra problematicii dărniciei, oferind o învățătură valabilă, peste veacuri, până în zilele noastre.

            Prin poziționarea Sa asupra acestei chestiuni, suntem asigurați că Dumnezeu vede și cântărește și ceea ce omul ignoră, sau trece cu vederea. Darurile mari din Templu au fost cu siguranță observate și apreciate de toată lumea; cel mai probabil asta observaseră și ucenicii; dar Isus a observat ceea ce nimeni altcineva nu a văzut; El a observat darul smerit, după evaluarea umană – derizoriu, al unei văduve sărace. Astfel că Cel Care Are Ochii ca Para Focului se focalizează pe gestul de dăruire al acestei văduve, pentru ca ucenicii să înțeleagă că există dărnicii care fac zgomot mare doar în recipientele Templului, nu și în Cer, dar că există alt gen de dărnicii care sunt auzite și fac senzație în Templul Ceresc!

            Din aprecierea făcută de Isus, reiese foarte clar că evaluarea pe care o face Dumnezeu asupra actelor de caritate este total diferită de evaluarea umană. ”Cei doi bănuți” pe care i-a dat văduva erau o sumă infimă în ochii oamenilor, nedemnă de a fi băgată în seamă sau apreciată, însă Isus a spus că ”această femeie a dat mai mult decât oricine altcineva”, în ziua aceea. Aceasta pentru că oamenii bogați, care aruncau, prin comparație cu văduva, sume uriașe în visteria Templului, donau o pondere mică din averile pe care le dețineau, pe când văduva aceasta a dat ”tot ce avea”, singurii ei bani necesari pentru asigurarea subzistenței zilnice. Nici un bogat nu reușise, nici pe departe, să fi dăruit la nivelul sacrificiului văduvei. Dărnicia în ochii Domnului Isus se măsoară nu prin cât dai, ci prin cât îți rămâne după ce dai!!

            Isus a lăudat, așadar, dărnicia văduvei sărace, bazată pe credința ei în Dumnezeu. O femeie care avea propriile ei nevoi, și care trebuia ea însăși  să primească ajutor, face dovada că are o inimă total deschisă pentru dărnicie și sacrificiu. În cele din urmă, nu era importantă suma implicată, ci spiritul cu care femeia a dăruit, crezând că Dumnezeu o putea folosi prin acest gest. Credința văduvei este văzută și apreciată, așa cum spuneam deja, și prin faptul că ea a fost gata să-și dea ultimii ei bani. Precum văduva din Sarepta Sidonului care i-a cedat profetului Ilie ultima ei masă, această văduvă și-a dăruit ultimele ei resurse. În final, văduva a părăsit Templul complet săracă, însă ea nu a plecat să moară de foame, cu siguranță Dumnezeu Care era acolo și a văzut sacrificiul ei i-a oferit o soluție. Nu avem indicii despre viitorul acestei femei, dar suntem siguri că Cel care este ”apărătorul văduvelor” i-a purtat și ei de grijă, asigurându-i ”un viitor și o nădejde” , precum a făcut-o cu văduva din Sarepta Sidonului și cu atâtea alte văduve în cursul vremurilor.

            Este interesant că înainte ca Isus să vorbească despre dărnicia văduvei, El a mustrat spiritul macabru în care preoții și cărturarii ”devorau casele văduvelor”. Cei care trebuia să îi ajute pe cei aflați în nevoi, s-au transformat în răpitorii drepturilor acestora , prin lăcomie, corupție și lipsa oricărei sensibilități și empatii umane. Sistemul corupt de atunci – dar și de acum, acolo unde acesta există – face să strălucească și mai mult jertfa văduvei și a tuturor celor dispuși să dăruiască sacrificial, cu bucurie, ca pentru Domnul, ”din sărăcia lor lucie”.

            Cel Care este desăvârșit în credincioșie și atotștiință  va contabiliza cu exactitate și va răsplăti cu generozitate pe cel ce dăruiește cu bucurie.

            Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite și fii tu însuți o binecuvântare pentru alții, din puținul pe care îl ai!

            Mijlocește pentru inimi sincere, jertfitoare, generoase și curate!

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    158 Views