Maria din Betania – Închinarea - admirată, dar și criticată

            Maria din Betania este unul dintre cele mai strălucitoare personaje din Biblie; viața și slujirea ei urmând a fi cunoscută, așa cum spunea Hristos: ”Ori unde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” Maria a devenit una dintre cele mai populare femei din Noul Testament iar exemplul ei ne inspiră. Este sora Martei și a lui Lazăr, iar evangheliștii o surprind în trei ipostaze diferite care ne ajută să-i vedem și să-i înțelegem calitățile ei deosebit de valoroase.

            Maria dă dovadă de o sensibilitate spirituală și o maturitate deosebită care se vede în alegerile pe care le face, apreciate explicit de Domnul Isus. Marta reușește să impresioneze prin specificul femeilor pasionate de gătit și servire. Multe dintre gospodine, de altfel, se bucură de aprecierea soților, copiilor și a publicului, odată ce reușesc performanța să le încânte acestora papilele  gustative, însă Maria reușește să câștige admirația Domnului Isus pentru atenția pe care I-a acordat-o, mai ales într-un context în care era presată și i se cerea o implicare serioasă pe linie administrativ-gospodărească.

            Maria știe ce contează cu adevărat, reușind să își organizeze corect prioritățile. Ea Îi acordă o atenție deplină lui Hristos, considerând că timpul petrecut în prezența Acestuia nu trebuie niciodată ratat, așa cum facem mulți, justificându-ne că am fi prea ocupați cu lucrurile trecătoare care, vezi Doamne!, n-ar mai putea aștepta. În ciuda criticilor aduse de Marta, Maria perseverează, știe ce trebuie și ce e bine să facă, iar Isus apreciază această atitudine, spunând: ”Maria și-a ales partea cea bună care nu i se va lua.”

            Această femeie demonstrează o aleasă înțelepciune comportamentală sub presiunea necazului major și dramatic -moartea lui Lazăr, prin faptul că înțelege să-și aducă teribila durere la picioarele lui Isus considerând că Acesta este Singurul care-i poate oferi mângâierea adevărată. Înconjurată de mulțimea celor prezenți spre a-i oferi sprijin moral, Maria se desprinde de toți aceștia și merge la Isus pentru a căuta explicații și confort spiritual în cuvintele Acestuia, dar mai ales în Persoana și în Lucrările pe care era în măsură a le face.

            Maria crește constant în relația cu Învățătorul ei ajungând la o dragoste însoțită de fapte care șochează ochiul omului superficial sau cu inima împărțită. Fiind împreună în Betania, în casa lui Simon leprosul, Maria inspirată de dragoste și respect pentru Învățătorul și Salvatorul ei, face un gest care rămâne o sursă de inspirație pentru închinătorii din toate timpurilor. Luând un vas de alabastru cu mir de nard foarte scump și turnându-l pe trupul lui Isus, Maria ne învață câteva lucruri:

            Slujirea de calitate costă, iar Dumnezeu merită și apreciază lucrurile făcute la superlativ, de aceea nimeni nu poate face lucruri frumoase dacă nu este dispus să cheltuiască serios pentru acestea.

            Un lucru frumos pentru Dumnezeu este vizibil, strălucește, el nu poate rămâne ascuns, pentru că atrage admirația lui Dumnezeu, dar și criticile de ”risipă” din partea oamenilor, uneori chiar din partea ”ucenicilor”. Mereu se vor găsi persoane care să-și de-a cu părerea, oameni care să critice ceea ce faci, chiar dacă Dumnezeu apreciază lucrarea ta. Nu fi descurajat de criticile și disprețul oamenilor, ci lasă-te motivat și încurajat de admirația Domnului!

            Suntem chemați să fim inspirați și selectivi în dărniciile și în investițiile pe care le facem, pentru că sunt momente când unele sunt mai importante și mai urgente decât altele. Deși săracii sunt importanți în ochii lui Dumnezeu, uneori alte proiecte pot constitui prioritatea majoră, imediată, iar Dumnezeu apreciază dacă sesizăm și realizăm acest lucru. Prea ușor putem să neglijăm unele domenii extrem de importante din Biserica lui Hristos ascunzându-ne după unele motive caritabile; Evanghelia lui Hristos este la fel de importantă și merită toată investiția noastră. Maria este inspirată și selectivă în dărnicia timpului și a valorilor ei materiale, iar Isus o elogiază pentru aceasta. Ea a făcut ”pentru Isus, în vederea morții și îngropării Lui”, ceea ce nimeni nu ar mai fi putut face după acel moment.

            Sunt unele lucrări în care ne putem investi urmărind impactul pe termen lung, etern; acestea trebuie să fie prioritatea noastră, pentruca faptele noastre bune ”pentru Isus”, să nu se stingă odată cu noi, ci ele să rămână precum niște monumente perene, inspirând la dragoste, dedicare și sacrificiu.

            Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru darurile primite și închină-te Lui, cu înțelepciune și discernământ, cu ceea ce primești!

            Mijlocește pentru o inimă darnică și fii gata de sacrificiul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l cere și îl merită din plin!

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    130 Views