Femeia păcătoasă – Salvată dintr-o cascadă de acuzații (Ioan 8:1-11) 264/365

            Trista povestire a femeii păcătoase prinsă în preacurvie pentru unii cercetători ai Bibliei are o autenticitate îndoielnică, însă mesajul acesteia scoate în evidență foarte bine caracterul, tandrețea, generozitatea și înțelepciunea Mântuitorului Isus Hristos. Autoatribuirea unei neprihăniri proprii, prin condamnarea fermă și exagerată a păcatului aproapelui, este un păcat de care se fac vinovați cei mai mulți oameni, ignorând efectele distructive ale acestei maladii dublu-devastatoare. Alături de alte lecții importante, întâlnirea lui Isus cu femeia (declarată a fi fost) prinsă în preacurvie dezvăluie această tendință fariseică și ipocrită la cei mai mulți oameni.

            Ura împotriva lui Isus, alimentată de invidie, îi determină pe religioșii vremii să conceapă scenarii prin care să-I întindă curse spre a aduna suficiente argumente pentru a-L acuza și condamna, în cele din urmă. În acest caz, cel mai probabil, femeia adusă înaintea lui Isus ca fiind prinsă în chiar timpul în care săvârșea adulterul, este foarte probabil victima unei scene săvârșite cu premeditare, pentru că bărbatul în cauză este exonerat de orice răspundere și nu este adus la judecată; toată vinovăția și pedeapsa căzând doar pe umerii femeii. Absolut nefiresc și nedrept! Dar să ne focalizăm și noi pe femeie.

            Ce final dramatic, ce rușine fără de margini, ce disperare cumplită, să ajungi târâtă în mijlocul unui grup de oameni care în inima lor, plină de ură criminală, ți-au și decis moartea. Nu acesta fusese visul tinereții ei, nu asta și-a dorit când viața a început să-i surâdă în zorii vieții, când toate păreau a-i zâmbi luminos și a o îmbia la o viață demnă și fericită… De altfel, niciunul dintre cei care ieri sau azi au ajuns victime ale unor păcate scandaloase nu și-au planificat în mod intenționat degradarea, închisoarea, sau moartea. Mai degrabă, s-au trezit și au căzut fiind înșelați de amăgitorul care, folosindu-se de pofte și minciuni, a reușit să-i ademenească și să-i corupă, trup și suflet.

            Toți știm că nu ar fi trebuit să se ajungă la astfel de stări; cu toții suntem de acord că nu este bine și corect, dar cine poate cunoaște cu adevărat lucrurile care stau în spatele unor vieți ruinate, departe de binecuvântările lui  Dumnezeu. În cazul nostru, ochii unora dintre bărbați, este foarte posibil că nu o puteau privi pe femeia dezgolită, expusă public, decât îmbiați de propriile lor pofte  desfrânate, pentru cei neînfrânați; iar pentru cei considerați morali, ochii și inima le erau plini de o condamnare și o judecată aspră pentru viața desfrânată în care ajunsese femeia din fața lor. Singurul dintre toți privitorii, Care o putea privi cu milă, cu empatie și demnitate era Isus, ai Cărui ochi nu se opreau la ceea ce putea oferi această femeie, ci la inima, sufletul și duhul unei ființe umane batjocorite și hăituite, îndurerate și disperate, care implora milă și ajutor.

            Femeia simțea gustul amar și tragic al păcatului; pierduse de mult gustul dulce al unei vieți libere și neprihănite, iar acum, cu siguranță, tânjea după eliberare. Mereu se simțea dispusă să renunțe la viața care o dezumanizase treptat, simțea de mult că merge spre buza unei prăpăstii fatale. Însă amânarea o împingea mereu la un „nu azi, ci mâine”, la încă o experiență nefastă cu mereu aceeași falsă promisiune: ”asta e ultima dată”… până când realiza, repetitiv, că „acum e prea târziu” . Păcatul o adusese în fața judecății, vrednică de moarte, însă harul o aduce în fața lui Hristos, Domnul vieții, Mântuitorul păcătoșilor, Care o scoate de sub cascada de acuzații pline de ură. În această scenă, oamenii au avut și au ocazia să asiste la ceea ce a venit să facă Isus cu păcătoșii, și anume să le aducă o salvare prin har, nemeritată !

            Expus în fața acestei drame umane, Isus Hristos, fără să încalce legea dată prin Moise și nici legea romană, descoperă intențiile rele din inima acuzatorilor spunând: ”Cine dintre voi este fără păcat, să arunce primul cu piatra!” Acuzatorii rămân fără replică; fiecare și-a  simțit ticăloșia, astfel că au căutat varianta cea mai scurtă de a ieși din situație, femeia  rămânând singură cu Isus, care scria în mod tainic pe pământ. Este momentul în care harul iertării își găsește destinatarul/destinatara; este clipa astrală când șansa vieții eterne îi surâde unei ființe destinate morții prin lapidare, aducând oportunitatea unei noi vieți de două ori salvate de la moarte.

            Mare atenție! Viața e frumoasă, tinerețea la fel, însă provocările sunt extrem de mari, iar cine nu veghează serios, poate deveni victima unor porniri greu de anticipat și de controlat. Viața departe de Dumnezeu nu poate fi decât o călătorie sigură spre moarte, iar lumea nu îți oferă nimic, ci te înșeală, dezbrăcându-te de demnitate și de slavă.

            Indiferent în ce hău ai căzut, până ce poți cere mila și îndurarea lui Dumnezeu nu sta nepăsător/nepăsătoare. Oamenii te acuză, păcatul te distruge, diavolul te amăgește mereu, însă Isus te cheamă cu dragoste la pocăință, ești tu gata să-I asculți glasul?

            Încă este vremea când Judecătorul nu condamnă, nu judecă pe cei care se smeresc și se pocăiesc sincer.

            Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Isus Hristos, Salvatorul!

            Mijlocește pentru oamenii care, înșelați de Diavolul, trăiesc în păcate de care încă nu se pot desprinde. Roagă-te pentru eliberarea lor!

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    152 Views