Iosif din Arimateea – Ieși din ascunzătoare! (Ioan 19:38-42) 271/365

            Moartea Domnului Isus pe cruce, a atras după ea o problemă extrem de delicată pentru familia și pentru ucenicii Acestuia, deoarece romanii urmau să înmormânteze decedații într-o zonă destinată infractorilor de drept comun și criminalilor, considerați niște blestemați renegați care-și ispășiseră pedeapsa sub sancțiunea severă, capitală, a legilor romane și a oprobiului public, imperial. Așa se face că ucenicii Domnului dispăruseră; se pare că frica îi ținea departe de ochii și intervenția celor care deveniseră persecutori, inclusiv pentru  cei care se dovediseră a fi de partea Nazarineanului. Femeile, nebăgate în seamă precum bărbații asociați ai Marelui Proscris,  priveau neputincioase, fără urmă de ajutor sau speranță. Ele se întrebau, cu siguranță: Cine ar putea să intervină într-un asemenea moment în favoarea trupului lui Isus ? Cine ar putea interveni cel puțin pentru a se implica în organizarea unor minime funeralii care să Îl onoreze pe Cel care a făcut așa de mult bine, atâtor oameni?

            Surprinzător, în momentul în care ucenicii Domnului păreau a fi de negăsit, și, în orice caz, incapabili de a putea oferi vreo soluție în problema care le preocupa pe femei, Dumnezeu scoate la lumină pe altcineva. Apare un om cu numele Iosif din Arimateea, un om cu o poziție deosebit de importantă în Ierusalim, cea de membru în Sinedriu/Sanhedrin, Consiliul Național Iudaic care lua cele mai importante decizii religioase și politice în acea vreme. Acesta era și un om bogat, fără să știm sursa bogăției sale, însă, lucrul cel mai important, Biblia îl prezintă ca fiind un om de mare caracter.

            Fiind un om ”bun și drept”, el se dovedește a fi, în fapt, un ucenic al Domnului Isus, dar pe ascuns. Iosif era un om sincer pentru Yahweh, iar în inima lui dorea să-și păstreze viața sfântă, din toate punctele de vedere. Înțelesese faptul că arestarea și condamnarea lui Isus au fost un abuz de drept, de moralitate și de credință; un act nejustificat de cruntă și nepermisă violență; că incriminarea și judecarea Nazarineanului s-au făcut în mod intenționat în regim de urgență, fără respectarea cutumelor și al legalității. Din acest motiv, se pare că Iosif a și refuzat să participe la unele din fazele întâlnirilor care aveau un asemenea caracter.

            Iosif era preocupat de venirea Împărăției lui Dumnezeu și, privind la Isus, se bucura văzând strălucirea Luminii cerești în viața și în învățătura Acestuia. Acum, când totul părea că s-a stins și când nimeni nu îndrăznea să se apropie de trupul mort al Celui care a uimit și a binecuvântat mulțimile, Iosif manifestă curaj, și prin comparație cu colegii ”sinedriști” care au cerut rele tratamente lui Isus, inclusiv moartea, el are curajul de a merge în fața lui Pilat pentru a-i cere acestuia dreptul la o înmormântare cât de cât onorabilă pentru Nazarinean.

            Iosif, care până atunci fusese un ucenic al lui Isus pe ascuns, devine ucenicul și susținătorul ”pe față” al Celui care ajunsese abandonat de toți. Împreună cu prietenul său Nicodim, se ocupă de organizarea luării trupului de pe cruce și înmormântarea Lui într-un loc cu totul nou și diferit. Fiind oameni importanți în Ierusalim, iar Pilat avea probleme uriașe de conștiință  și, mai ales,  pentru că profețiile Vechiului Testament trebuiau să fie împlinite, Iosif primește libertatea de a se ocupa de tot ceea ce însemna această înmormântare. Iosif își pune la dispoziția lui Isus propriul său mormânt, iar Nicodim aduce o sută de litri de mir pentru îmbălsămare, procesiunea de înmormântare fiind înlocuită cu o acțiune făcută în grabă, sub presiunea circumstanțelor nefavorabile și a interdicțiilor legate de venirea zilei de sabat.

            Nu întotdeauna ucenicii Domnului sunt vizibili; uneori aceștia pot părea distanți sau dezinteresați de Învățătorul lor, adevărul însă despre inima și pasiunea lor reale devine vizibil în momentele de criză, de mare cumpănă. Persecuția, amenințarea, dezamăgirea sau frica, îi pot face pe unii dintre cei mai zeloși creștini să se izoleze pentru autoprotecție, însă printre ucenicii Domnului se vor găsi mereu oameni care vor demonstra curaj și spirit de sacrificiu, chiar atunci când nimeni nu s-ar aștepta la așa ceva. Aceasta pentru că Dumnezeu surprinde, adesea, iar soluțiile Sale ”de rezervă”, supranaturale, sunt infinite.

            Sunt momente când visurile noastre par a se stinge, iar planurile ni se prăbușesc precum castelele de nisip lovite de val; atunci doar speranța și credința sunt virtuțile cardinale care ne pot propulsa înainte, mereu înainte, amintindu-ne că Dumnezeul nostru este atotputernic și că nu poate fi niciodată înfrânt sau luat prin surprindere. Deși oamenii au încercat să-I construiască monumente grandioase, vrând să-L onoreze pe Hristos Domnul, El nu-Și dorește așa ceva, ci continuă să bată la ușa inimii noastre încercând să ne convingă de dragostea cu care ne-a iubit, murind pentru noi, și așteptând reciprocitate.

            Scopul și menirea ucenicilor nu este să prezinte și să reprezinte un Hristos Care Și-ar fi încheiat misiunea falimentând în recele mormânt, ci un Hristos viu, biruitor asupra morții și asupra tuturor vrăjmașilor Săi, Care mântuiește sufletele tuturor celor care se încred în El. Așa că înțelege și tu care-ți este menirea și prezintă și reprezintă un Mântuitor viu și biruitor; înțelege că este nevoie și de tine, și că trebuie să ieși din pasivitate și/sau ascunzătoare și să lucrezi, până se mai poate, pentru că Venirea Sa este tare aproape.

            Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, Care te luminează, te împuternicește și te călăuzește pentru lucrarea ”pe față” la care ai fost chemat/chemată!

            Mijlocește pentru manifestarea unei credințe puternice și a unei dragoste autentice față de Domnul Isus, mai ales în împrejurările în care mulți dau înapoi!

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    178 Views