IRODIADA – Păcatul vrea, întotdeauna, eliminarea sfințeniei (Matei 14:1-12) 275/365

                Biblia consemnează nenumărate nume de femei și de bărbați care au rămas repere de personalități marcante, atât pozitive cât și negative, atât pentru generația lor, cât și pentru posteritate.  Persoanele care s-au dedicat fără rezerve Stăpânului Universului în vremuri dificile au devenit exemple pozitive perene, instrumente umane prin care Dumnezeu a făcut lucrări mari, salvând conștiințe și vieți și fiind pilde vrednice de urmat pentru semeni. Bărbații și femeile care au refuzat ascultarea de Dumnezeu și s-au subordonat Diavolului au devenit, diametral opus primelor, instrumente de distrugere și de tortură pe multiple planuri, marcând profund negativ generația lor și lăsând în urmă o imagine hidoasă, detestabilă. Luând act de ecoul transmis peste veacuri de personajele de tristă amintire și de proastă reputație, suntem instinctiv mișcați negativ de nume precum Izabela, soția lui Ahab sau Irodiada, femeia nelegiuită care a poruncit decapitarea lui Ioan Botezătorul.

                Irodiada era nepoata lui Irod cel Mare, iar denumirea de ”Irodiada” este forma feminină a lui Irod, care ”funcționa”, oarecum, ca un ”titlu de noblețe” pentru membrii acestei dinastii. A crescut orfană la palatul lui Irod după ce acesta și-a ucis fiii, apoi a fost căsătorită cu Irod al II-lea (cunoscut ca Filip, în Biblie), mariaj din care a rezultat o fiică, numită Salomeea.

                Irodiada a divorțat mai târziu de Irod al II-lea, fără să se cunoască exact data istorică. Cu toate că a cunoscut, evident, Legea lui Dumnezeu pe plan matrimonial, a divorțat de soțul ei în timp ce acesta era în viață, fără să cunoaștem motivația, și s-a căsătorit cu Irod Antipa, fratele vitreg al lui Irod al II-lea. Căsătoria a putut fi motivată de interes politic, de o poziționare socială, sau de evantaiul de pofte trupești nestăpânite, istoria indicând faptul că aventura celor doi a început în timp ce Irod al II-lea era plecat în vizită la Roma.

                Irodiada era profund deranjată de prezența lui Ioan Botezătorul și de influența spirituală pe care acesta o avea în viața soțului ei. Irod Antipa l-a recunoscut pe Ioan ca fiind un profet, un om sfânt al lui Dumnezeu, iar în discuțiile directe cu acesta era copleșit de forța mesajului, de curajul, elocvența și de profunzimea cu care acesta vorbea. Irod nu a fost nicidecum menajat de Ioan, ci a fost aspru mustrat pentru păcatul de care s-a făcut vinovat, fiind chemat insistent la pocăință; iar conștiința soțului Irodiadei se pare că începuse să lucreze, acuzându-l și îndemnându-l să reflecteze serios la viața păcătoasă în care a ales să trăiescă.

                Așadar, cine putea fi mai deranjată de această ”voce divină” dacă nu Irodiada, instrumentul diavolului, personajul malițios pregătit mereu să genereze răzbunări asupra sfinților lui Dumnezeu. Pentru că nu avea toată autoritatea să-și desfășoare intențiile meschine, se asigură că Ioan este întemnițat și ținut departe de publicul care îi sorbea mesajul radical și transformator de vieți. Cu ocazia zilei de naștere a lui Irod Antipa, Casa Regală a organizat un banchet specific unor asemenea ocazii. Literatura romană a acelei epoci descrie acest fel de ospețe ca fiind greu de imaginat și de povestit. În îmbuibarea cu mâncare, băutură, muzică și dansuri erotice, participanții deveneau de necontrolat, iar sărbatoarea degenera și se încheia în orgii cumplite. Într-o asemenea atmosferă, Irodiada își expune fiica unui dans seducător care reușește să vrăjească întreaga asistență, dar mai ales pe pătimașul rege, Irod. Sub vraja demonică a momentului, îmbibat de alcool, acesta este dispus să-și răsplătească fiica cu orice aceasta și-ar dori.

                Salome, fiind controlată și manipulată de mama ei, cere fără nicio rezervă sau regret decapitarea lui Ioan Botezătorul, și aducerea capului acestuia, ca recompensă, pe o farfurie, în văzul tuturor. Irod se trezește din nebunia în care a căzut, însă publicul prezent; cuvântul dat; imaginea personalității sale în fața celorlalți, îl fac să cedeze lamentabil și tragic în fața odioasei cereri a Salomeei. Ioan Botezătorul este, astfel, decapitat; glasul profetic care condamna cu fermitate păcatul este, cel puțin aparent, stins; criminalul neștiind că ascultând de acea solicitare criminală și-a pecetluit el însuși soarta, fiind pierdut pentru eternitate.

                Spiritul Irodiadei nu a murit, el este și astăzi împotriva a tot ceea ce este sfânt, dumnezeiesc, demn și curat. Strecurat printre noi, acest duh malefic -care poate opera printr-o ucidere a semenilor prin ură!- trebuie demascat și înlăturat, pentru că nimic nu distruge mai mult Biserica lui Hristos, decât o trăire și învățătură axate pe răzbunarea inter-umană, chiar inter-frățească, motivată de porniri firești, fără   chemarea la reculegere și pocăință, la demascarea păcatului și la ajungerea la o sfințenie autentică.

                Sfințenia, chiar dacă este ”vânată” permanent de păcat, este și va rămâne podoaba Casei lui Dumnezeu! Să credem acest adevăr, să-l promovăm și să eliminăm tot ceea ce întinează sau distruge frumusețea curăției lui Hristos, lăsată în noi prin Duhul Sfânt.

                Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru vremurile de har, în care spiritul izabelic, al lrodiadei (!) nu se manifestă, încă, plenar!

                Mijlocește pentru vremuri de pace, de revigorare și fortificare spirituală, spre a putea face față vremurilor profețite care se împlinesc, tot mai deplin, sub ochii noștri!         

                Pastor Daniel Lela

Share this…
    156 Views