Marele Preot Anania – Atât de mic, prin corupția strecurată la altar (Fapte 23:1-3) 308/365

                Marele ”cruciat religios” Saul din Tars, care devenise o ”unealtă malefică de ucis creștinii” aflată în mâinile Sinedriului, dar în primul rând în ”mâinile” Diavolului, s-a transformat peste noapte, în opozantul radical al acestora – al Celui Rău și al unei conduceri religioase apostate -, devenind susținătorul de elită tocmai al celor pe care-i persecutase, Isus și urmașii Acestuia. Din cel mai aprig susținător, a devenit peste noapte, ”inamicul public nr. 1” al Iudaismului; cel mai vizat, cel mai periculos și cel mai urmărit lider al ”sectei Creștine”, astfel că cei care, cu puțin timp în urmă, îi fuseseră colegi în cruciada împotriva creștinilor se întorc împotriva lui, sunt pe urmele lui pentru a-l anihila și distruge.

                Așa se face că Pavel este arestat, în cele din urmă, și se află în procedură de audiere spre a i se stabili vinovăția. Este adus în fața Marelui Preot Anania, care potrivit istoricului Iosif Flavius, a fost numit în această poziție de Irod Agripa al II-lea, în anul 48 d.Hr. Cunoscut pentru asprimea, cruzimea și lipsa lui de scrupule, Anania iese în evidență și în timpul procesului lui Pavel la Ierusalim, ca lider al Sinedriului, Curtea Supremă de Justiție Iudaică. Înfuriat de apărarea lui Pavel, îi ordonă gardianului să-l lovească pe Pavel peste gură, o atitudine în total dezacord cu demnitatea sa de Mare Preot; gestul acesta fiind taxat verbal de apostolul Pavel printr-o reacție pe măsură.

                Deși afirmația lui Pavel este dură și, posibil, neinspirată (”Te va bate Dumnezeu perete văruit!”) ea exprimă adevărul despre caracterul și viața acestui om, care ocupa oficial cea mai înaltă  poziție de demnitate și autoritate în Israel. Anania ocupa o poziție instituită de Însuși Yahweh, care urma a-și găsi împlinirea prin preluarea ei de către Mesia, dar această funcție devenise contraproductivă pe plan spiritual, ajunsese strict formală și goală de conținutul și valoarea atribuite inițial. Sistemul religios iudaic, refuzându-L pe Isus ca Mesia, a ajuns văduvit de Prezența lui Dumnezeu, precum Sfânta Sfintelor fără Șekina, iar rutina religioasă și toate formele leviticale, destinate a-L îndrepte pe evreu spre Hristos, au ajuns goale de conținut, falimentare.

                Refuzul iudeilor de a-L recunoaște pe Isus ca Trimisul lui Yahweh, i-a condamnat la o rătăcire și orbire cronică de durată ca popor ales al lui Dumnezeu. Însuși Marele preot Anania devine exponentul și joacă rolul apostaților care, într-o măsură fără a realiza, ”merg din neștiință în necredință”, precum mersese odinioară Pavel, luptând tocmai împotriva Celui pe Care susțineau că-L slujesc. În contextul procesului lui Pavel, Anania, nedeținând ultimul cuvânt pentru condamnarea definitivă la moarte, acesta fiind cetățean roman, se implică, mârșav și absolut nepermis, într-un complot pentru uciderea apostolului.

                Complotul a fost dejucat, însă, printr-un copil, pentru că Dumnezeu nu poate fi luat niciodată prin surprindere, iar comandantul garnizoanei, fiind avizat, îl transportă pe Pavel cu o escortă militară impresionantă, specială, în mare siguranță, până la Cezareea.

                Cinci zile mai târziu, Anania, extrem de mobil și puternic determinat, vine și el la Cezarea și pledează pentru condamnarea ereticului Saul din Tars în fața Guvernatorului Felix, susținând că acesta, în calitate de conducător al sectei nazarinene stârnea apostazie, revolte și insubordonare printre evrei.

                Trebuie să știm că mulți evrei ortodocși îl urau pe Anania, propriul lor Mare Preot, din cauza caracterului său detestabil, a corupției care îl caracteriza, și, cu toate că era un protejat al Romei, chiar cu ocazia destituirii sale fortuite din funcție, în urma unei ample revolte evreiești, a fost ”destituit” și din viața lui pământeană, fiind asasinat de mulțimea de revoluționari anti-romani.

                Din nefericire, una dintre cele mai dureroase realități, care îi îndepărtează pe mulți oameni de la adevăr este tocmai ierarhia politico-religioasă. Compromisul cu lumea, tolerarea păcatului, interesele materiale, orgoliile și ambițiile au avut acces și au lovit puternic și în liderii religioși, iar unii au căzut, devenind o uriașă ”pricină de poticnire” pentru semeni. Conducerea și pozițiile de autoritate eclesială au devenit locuri privilegiate, râvnite de oameni fără o chemare de la Dumnezeu, lipsiți de ungerea sfântă.

                În mod tragic, ”manevrele politice” din cadrul comunităților creștine ajung a fi impuse prin nepotism, ”clanuri semi-organizate”, simpatii bazate pe servicii și susținere reciprocă, iar călăuzirea Duhului și meritocrația moral-spirituală se fac nevăzute.

                Dumnezeu nu se asociază niciodată cu oamenii care confundă evaluarea dreaptă, bazată pe caracter și daruri, cu simpatiile și interesele personale. Când rugăciunile privind așezarea oamenilor în poziții de autoritate sunt mai degrabă formale, atunci rezultatele nu pot fi decât lucrarea mâinilor noastre, nu ale Domnului, fapt care nu Îl onorează pe Dumnezeu și nici pe ”alegătorii” implicați. Falimentul, pe fondul lipsei de eficiență spirituală, este rezultatul oricărei lucrări strict omenești de alegere a liderilor, chiar și creștini; lucrare care, fiind în competiție evidentă cu voința suverană a lui Dumnezeu, ar trebui eliminată programatic, îngenunchiată, și înlocuită cu găsirea și implementarea voinței divine.

                Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că El rămâne suveran, în ciuda mașinațiunilor umane!

                Mijlocește pentru ca slujitorii cei mari ai Bisericii din zilele noastre să fie desemnați conform voinței și normelor divine, iar compromisurile și corupția să rămână departe de Altarul la care slujesc!

                Pastor Daniel Lela

Share this…
    105 Views