Cezar August – Nu un impostor, ci doar Isus este Cel vrednic de închinare (Luca 2) 312/365

                Numele de naștere al lui Cezar August a fost Gaius Octavianus. El a fost nepotul, devenit fiu adoptiv și, apoi, succesorul lui Iulius Cezar. La moartea lui Iulius, Octavianus (cum era numit atunci) a avut o luptă acerbă cu contracandidații la tron, dar când și-a asigurat în sfârșit poziția de prim împărat roman, a domnit cel mai mult dintre toți ”cezarii” din linia lui Iulius, și anume din 63 î.Hr. până în anul 14 d.Hr. El a primit numele de Augustus (Venerabilul, Strălucitorul, Mărețul) în anul 27 î.Hr.

                Cezar Augustus este menționat o singură dată în Noul Testament, la începutul bine-cunoscutei relatări despre Nașterea Domnului, consemnată în Luca 2. ”În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.” Ca urmare a recensământului obligatoriu în tot Imperiul Roman, Iosif a trebuit să se întoarcă la casa strămoșească, Betleem, și a luat-o cu el și pe Maria, care era însărcinată și aștepta să-L nască pe Pruncul Isus.

                Într-adevăr, în timpul cât au stat în Betleem, S-a născut Isus, Mesia, după cum profețise Mica: ”Și tu Betleeme, Efrata, deși ești mic între cetățile lui Iuda, din tine va ieși unul care va stăpâni peste Israel, ale cărui origini sunt din vechime, din cele mai vechi timpuri.”

                Recensământul care i-a forțat pe Iosif și Maria să meargă la Betleem se pare că a fost evenimentul cu cel mai mare și evident impact al lui August Cezar asupra Istoriei biblice, cât și a Istoriei în general; cu toate acestea, există și alte fapte referitoare la Cezar August care au avut semnificație remarcabilă pentru cititorii Evangheliilor din secolul I, ca și pentru cititorii întregii Istorii a Umanității.

                După cum s-a menționat deja, Octavian a primit numele de August, care, alături de celelalte valențe ale numelui său, înseamnă și ”măreț”, cu sensul că el ar fi fost cel demn și de închinare. Cu două decenii înainte de ajungerea lui Cezar August la tron, în 42 î.Hr., Senatul Roman își permisese blasfemia de a-l ”zeifica” oficial pe Iulius Cezar ca fiind Divus Iulius (Divinul Iulius). Acest lucru a făcut ca fiul său adoptiv, Octavian, să fie (re-)cunoscut, la rândul său, sub numele de Divi Filius (Fiul Zeului), titlu pe care l-a îmbrățișat, cu lacomă infatuare și neîngrădit narcisism, August Cezar. Monedele emise de August prezentau imaginea lui Cezar și inscripții precum ”Divinul Cezar” și ”Fiul lui Dumnezeu”!! O inscripție egipteană îl numește pe August Cezar o stea ”strălucind cu strălucirea Marelui Mântuitor Ceresc.” În anul 17 î.Hr. o stea neobișnuită apăruse pe cer; August a ordonat o sărbătoare, iar ”poetul” Virgilius a pronunțat: ”A venit punctul de cotitură al veacurilor.”, atribuindu-i Cezarului în exercițiu meritele. Astfel că, în timpul domniei lui August, cultul împăratului a explodat, mai ales în Asia Mică, care a devenit, și din acest motiv, un focar major de persecuție a creștinilor, care credeau și promovau pe Un cu Totul Altcineva ca Zeu/Dumnezeu. Este semnificativ de consemnat că tocmai Asia Mică a fost zona acoperită de marele apostol Pavel în primele două călătorii misionare, și tot această arie a constituit locațiile celor șapte biserici consemnate în Apocalipsa.

                Din câte se cunoaște despre August și despre închinarea care i-a fost atribuită, este clar că Luca descrie Nașterea lui Isus Hristos în așa fel încât Isus este văzut ca adevăratul posesor al tuturor titlurilor revendicate de August. Nu August, un biet muritor cu ifose de zeu,  este ”Strălucitorul”, ”Venerabilul”, ”Mărețul”, ”Domnul și Mântuitorul Umanității”, ci cu totul Altcineva, așa cum s-a consemnat în textul sacru: ”Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor; EL este Hristos, Domnul.”! Nu August, ci Isus este Fiul lui Dumnezeu și nu August este ”punctul de cotitură al Istoriei”, ci Isus Hristos, Care a venit să instaureze, nu un imperiu blasfemiator, dictatorial și feroce, ci Împărăția Dragostei, Adevărului și Dreptății lui Dumnezeu!

                Crezul roman spunea: ”Cezar este Domnul!”, dar creștinii Îl recunoșteau și Îl recunosc doar pe Isus ca Domn, spunând ”Isus este Domnul!”. Pentru aceasta s-a plătit și, încă se mai plătește cu viața! Evreii au fost relativ tolerați de romani în ce privește obligativitatea închinării la Cezar, datorită istoriei îndelungate de monoteism, dar creștinii, considerați ca aparținând unei secte apărute de nicăieri, au fost forțați și persecutați aspru pentru refuzul lor de a se închina Împăratului Roman. Se pare că tocmai unii dintre evrei deveniseră denunțători ai creștinilor pentru refuzul lor de a se închina lui Cezar, astfel că s-au manifestat de facto ca susținători ai Guvernului Roman care le cotropise țara!                

                August a murit la scurt timp după Nașterea lui Isus. El a rămas o umbră în istorie, un instrument pe care Dumnezeu l-a folosit pentru îndeplinirea scopurilor Sale. August și alți împărați romani, înainte și după el, au crezut că își construiesc propriile lor împărății, însă prin unele realizări de mare anvergură,  cum ar fi căile de deplasare, vestitele drumuri romane, prin libertatea de circulație în cadrul imperiului, și prin cultura lor, care era una de împrumut, (pentru că Roma a cucerit Grecia, dar Grecia, prin limba și cultura ei a cucerit Roma!) au contribuit semnificativ la răspândirea Evangheliei până la marginile lumii. Ei au fost pur și simplu actori involuntari la așezarea bazelor construirii Împărăției lui Dumnezeu.

                Mulțumește-I lui Dumnezeu, Tatăl, pentru că Fiul Său, și nu un biet muritor înfumurat, este Domnul tău pentru timp și eternitate!

                Mijlocește pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să se extindă rapid și plenar și să ajungă la faza ei de împlinire desăvârșită!

                Pastor Daniel Lela

Share this…
    133 Views