FILIMON – Iartă, cum și tu ai fost iertat (Epistola către Filimon) 321/365

                Trăind cu mult înaintea abolirii sclaviei, Filimon era un proprietar de sclavi din secolul I care s-a convertit la Creștinism, cel mai probabil în cetatea Colose, și pentru că era un om înstărit, și-a pus casa la dispoziție pentru adunarea creștinilor pentru închinare, zidire sufletească și evanghelizare-misiune.

                Cel mai probabil, a fost convertit prin slujirea apostolului Pavel într-una din vizitele acestuia în Asia Mică. Nu avem alte informații despre Filimon, singura informație credibilă este scrisoarea pe care apostolul Pavel i-o adresează acestuia, numindu-l ”prieten drag și colaborator”.

                Filimon este încercat, după cum se știe, printr-un incident aparte, deosebit de neplăcut. Un sclav, care era tânăr și fără experiență, dar care putea promite mult, având în vedere vârsta și sănătatea pe care le avea, dispare în urma unui jaf cu pagubă semnificativă. Se pare că Filimon nu declanșează urmărirea fugarului prin mijloacele statale avute la dispoziție; refuză și să caute să găsească ”acul în carul cu fân”, și își asumă pierderea, căutând să învețe ceva din această experiență îngăduită de Dumnezeu. Își amintește că Pavel i-a oferit sfaturi și detalii privind învățătura pe care trebuie să o cunoască un proprietar de sclavi devenit creștin în raport cu angajații-sclavi pe care îi avea.

                Filimon era un om înstărit, dar era și generos, astfel că și-a manifestat disponibilitatea de a-i fi de un real ajutor apostolului Pavel și Lucrării lui Dumnezeu, în general. Se dovedește că Marele Apostol avea acces nu doar în casa lui Filimon, ci și în inima acestuia, astfel încât acesta se implică nu doar pe plan material, ci și pe plan intim-spiritual, prin rugăciune, pentru mentorul său. Relația dintre ei era una de apreciere și respect reciproc, cu toate acestea, Filimon recunoaște autoritatea spirituală a apostolului Pavel, și este gata să demonstreze ascultare de sfaturile acestuia, când situația o cere.

                În orice caz, Filimon urma să trăiască o experiență la care nu s-ar fi putut gândi: Onisim, sclavul care i-a jefuit casa, urma să se întoarcă înapoi, însoțit de un prieten de credință și de o scrisoare de recomandare din partea lui Pavel. Fără a-și fi imaginat prea multe scenarii, Filimon citește conținutul scrisorii pentru a afla deznodământul experienței răzvrătirii fostului său rob, Onisim. Pus în fața unei realități pe care nu o putea contesta, întoarcerea lui Onisim la Marele Stăpân, experimentarea nașterii din nou și transformarea evidentă a vieții acestuia, Filimon este provocat, prin epistolă, să  demonstreze un nivel și mai înalt de generozitate și bunătate, după Modelul lui Isus Hristos.

                Cu toate că Pavel își putea rezerva dreptul apostolic să poruncească unele lucruri, i se adresează lui Filimon într-un mod prietenos și rugător, căutând să-L facă responsabil, înaintea lui Dumnezeu și nu a unui om, de atitudinea pe care urma să o aibă față de Onisim. Filimon putea fi cucerit, și se vede că a și fost cucerit (altfel nu ar fi ajuns epistola între scrierile sfinte) de dragostea și de sinceritatea lui Pavel, dar mai presus de aceasta, suntem convinși că a fost cucerit și împuternicit de Duhul Sfânt să dăruiască iertare deplină celui vinovat, demonstrând calitatea înaltă, autentică, a creștinismului său. Era momentul solemn și sfânt când proprietarul de sclavi a fost gata să se aplece la nivelul sclavului fugar, vinovat de jefuirea stăpânului său și să-i ofere iertarea și reabilitarea de care avea atâta nevoie. Prin ceea ce a făcut, Filimon a oferit întregii comunități umane, și creștine în primul rând, un model de dragoste, smerenie și bunătate demn de Modelul Desăvârșit al Unui Dumnezeu Infinit de Bun, care – dacă-I suntem fii – așteaptă și ne poruncește să-I urmăm exemplul.

                În lumea reală, de prea multe ori relațiile dintre noi se strică în urma nedreptăților pe care ni le facem unii altora, intenționat sau fără vreun gând sau premeditare. Să nu uităm că Dumnezeu este în control și vede tot ce se întâmplă! Celui nedreptățit, Dumnezeu îi cere să se încreadă în El, Dreptul Judecător, pentru că El îi va purta de grijă în ciuda nedreptății, suferinței sau pierderilor suferite. Persecutorul sau vinovatul, să nu uităm, se pedepsește în primul rând pe sine însuși, dar, la rândul său, acesta este chemat la pocăință, la recunoașterea greșelilor comise și la îndreptarea faptelor reprobabile comise în raport cu semenul său.

                În calitate de creștini, suntem chemați să demonstrăm un ”mare capital de milostivire și iertare” față de cei care ne-au greșit, fără să avem nevoie de prea mulți sfinți care să ne roage insistent la aceasta, pentru a nu depune prea mult sacrificiu personal în calitate de ”parte vătămată”. Noblețea noastră trebuie să fie demonstrată prin bunătate, spirit iertător și nicidecum prin forța justificării și a impunerii propriilor drepturi în fața celor care încearcă ”să ne smulgă haina”, sau ”să ne oblige la o călătorie de o milă” alături de ei, precum cotropitorii romani puteau să o facă în raport cu evreii.

                Mulțumește lui Dumnezeu, în calitate de ”delicvent spiritual”, pentru că ți/ni s-a dat, mereu și mereu, harul și darul pocăinței și al reabilitării!

                Mijlocește pentru ca acei care se constituie, pe drept, ca ”părți prejudiciate, vătămate” să fie gata să ierte greșelile celor care le-au greșit, fără să fie nevoie de insistențele altora, pentru că și nouă, tuturor, ne-au fost iertate atât de  multe greșeli și păcate!

                Pastor Daniel Lela

Share this…
    121 Views