Văduva stăruitoare – Perseverența deține potențialul biruinței (Luca 18:1-8) 326/365

Este uimitor că unele dintre cele mai valoroase lecții pe care le predă Marele Învățător Isus Hristos le desprinde din viața și practica unor persoane considerate a fi defavorizate în societate, vrednice de a fi trecute cu vederea, ignorate, compătimite. În pilda noastră avem o văduvă, dar să nu uităm că tocmai văduvele, alături de orfani, nu doar că sunt în atenția lui Dumnezeu, dar reușesc adesea, să-și lege inima puternic de El, tocmai în contextul solitudinii și a dramelor suferite, dobândind o credință vrednică de toată aprecierea, cu care reușesc să înfrunte greutățile vieții.

Astfel că una dintre cele mai importante lecții despre rugăciune, este desprinsă din viața acestei văduve, care lipsită de orice ajutor uman și depinzând doar de Dumnezeu, intră în luptă cu un judecător nedrept, cum sunt atâția, din nefericire. Fără frică de Dumnezeu și fără rușine și respect față de oameni, magistratul ocupa locul reprezentativ al funcției de implementare a dreptății delegate de Judecătorul Cel Drept, dar în această poziție el făcea contrariul, îi umilea pe cei care în mod justificat, din maximă necesitate, își căutau dreptatea la el.

Femeia era strict dependentă de caracterul legiuitorului și de aplicarea cumpenei dreptății pe care acesta trebuia să o apere. Însă, față-n față cu acest fals reprezentant al tagmei de reglementare a binelui social, prin statornicirea unor relații interumane corecte, văduva este alungată în mod repetat afară, umilită și desconsiderată. Înțelegând situația în care se află, aceasta alege să folosească o armă care se dovedește a fi mai puternică decât răutatea legiuitorului, insistența perseverentă. Obișnuită cu refuzul de a i se oferi ajutor, văduva devine mai mult decât enervantă, devine exasperantă pentru judecătorul nedrept, iar perseverența ei devine sâcâitoare, stricându-i acestuia confortul pe care și-l dorea. Fără nicio intenție de a-i face bine femeii, fără vreo urmă de bunătate, gândindu-se doar la propriul lui bine, și la cum să scape de deranjul prezenței continuă a acestei femei, judecătorul îi rezolvă problema, nu de dragul dreptății și adevărului, ci pentru a scăpa de ea.

Astfel că o femeie văduvă, lipsită de orice formă de ajutor uman, fără să fie reprezentată oficial de cineva cu profesionalism și autoritate, reușește să câștige în disputa cu un tiran care se ambiționase, inițial, să nu îi ofere niciun ajutor. Ambiția și înfumurarea judecătorului au fost însă îngenuncheate de perseverența femeii, iar povestea ei este fascinantă în ochii lui Isus.

Perseverența omului, transpusă pe plan spiritual, este extrem de folositoare în domeniul rugăciunii, care nu trebuie nicidecum privită ca ceva opțional. Credinciosul trebuie să știe că rugăciunea face parte din viața lui, precum oxigenul. Motivul pentru care Isus rostește pilda este pentru a ne convinge că ”trebuie să ne rugăm și să nu ne lăsăm”, iar rugăciunea trebuie să fie făcută statornic și neîncetat. Perseverența rugăciunii nu are de-a face cu un Dumnezeu surd sau nedrept, nici cu un Dumnezeu care trebuie îmbunat și convins prin presiune spre a ne face bine. Dumnezeu nu poate fi comparat cu acest judecător rău, El care este infinit de bun… Zăbovirea Lui însă are de-a face cu noi, cu transformarea noastră interioară, cu maturizarea noastră spirituală.

Perseverența în rugăciune scoate la iveală motivațiile noastre, adevăratele noastre nevoi, arată dependența noastră de Dumnezeu și dezvoltă credința noastră în El. Practicarea rugăciunii dezvoltă în noi o disciplină zilnică ce ne transformă viața, o întâlnire zilnică cu Dumnezeu care ne schimbă din ”treaptă în treaptă” devenind tot mai asemănători cu Chipul Fiului Său, prin Duhul Domnului.

Perseverența în rugăciune dezvoltă răbdarea fără de care nimeni nu poate ajunge să se bucure de rezultatele pe care Dumnezeu este gata să le ofere copiilor Săi.

Atâta vreme cât nu suntem dispuși să plătim prețul pe care l-a plătit văduva înseamnă că nu ne dorim suficient de mult lucrul cerut; înseamnă că ne este totuna ce se va întâmpla; înseamnă că putem trăi ”bine merci” și fără lucrul respectiv, iar Dumnezeu nu poate fi păcălit. Când însă suntem sinceri, iar rugăciunea pornește dintr-o inimă deschisă pentru Dumnezeu și pentru semeni, timpul nu mai constituie o problemă majoră, așteptarea nu mai este deranjantă, perseverența devine chiar plăcută, iar perspectiva de viitor se schimbă și devine tot mai plină de speranță, mai luminoasă.

Răspunsul lui Dumnezeu trebuie să găsească sufletul omului în așteptare, în credința că El vine atunci când este chemat, că răspunde cererilor făcute în mod statornic, în conformitate cu voința-I suverană, iar bucuria dobândirii lucrului cerut este puternic anticipată.

Mulțumește-I lui Isus pentru încurajarea și învățătura privind necesitatea de a face rugăciuni neobosite, perseverente!

Mijlocește pentru creșterea în perseverență a rugăciunii pe plan eclesial, dar și pe plan personal!

Pastor Daniel Lela

Share this…
    178 Views