Preotul insensibil – Prea grăbit pentru a face bine (Luca 10:25-37) 328/365

                Nimeni nu a reușit să pună pe jar preoțimea înfumurată precum a făcut-o Domnul Isus, adevăratul Mare Preot și Profet, venit printre noi! Și nu doar că a/ne-a mustrat pentru lipsa spiritualității, ci și pentru calitățile esențiale care ar trebui să caracterizeze viața noastră: mila și dreptatea.

                Pilda Samariteanului milostiv, nu ezită să includă personajul cel mai reprezentativ al Dumnezeirii, reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ în vremea legii mozaice, Preotul, cel care avea obligația să arate nu doar spiritul Legii lui Dumnezeu, ci în mod special inima Tatălui Ceresc, în care dragostea și mila au primat întotdeauna.

                Intenția lui Isus nu a fost să dezavueze sau să disprețuiască slujba preoțească, nici să discrediteze valoarea celor care dețineau această slujbă. El a vrut să scoată în evidență alunecarea spre o religie care-l distanțează pe preot de sufletele oamenilor, făcându-l să ajungă dezinteresat de nevoile reale ale celor pe care pretinde că-i slujește. Călătorind pe același drum, expuși acelorași pericole, devenim mult prea ocupați, grăbiți, indisponibili pentru a veni în întâmpinarea nevoilor semenilor noștri.

                Preotul însuși ar fi putut fi în locul omului căzut, deoarece se expunea aceluiași pericol, pe același traseu periculos, pândit de aceiași vrăjmași; doar ”întâmplarea” a făcut că nu el, ci un potențial ”enoriaș” al său să fie lovit de tâlhari, astfel încât să nu mai poată ajunge la slujba pe care se grăbea atât de tare să o oficieze. Văzând un om căzut la pământ, aproape mort, îl consideră un străin de care el nu era responsabil.

                În mod intenționat îl ocolește, trecând înainte, văzându-și de drum ca și cum nici nu l-ar fi văzut. Este lipsit de sentimente față de acest om; evită să rămână cu ochii focalizați pe nevoia și durerea acestuia, grăbindu-se să ajungă să înfăptuiască slujba pentru care se considera pregătit, abilitat, responsabilizat. Gestul preotului este ferm condamnat de Domnul Hristos, iar lumina (de fapt întunericul!) în care este pusă această ”față bisericească” subliniază un adevăr dureros care a străbătut veacurile, cu scopul de a ne atrage atenția în primul rând celor care ar trebui să ne înțelegem bine menirea în slujba încredințată.

                Nu întotdeauna acuzațiile oamenilor sunt fondate pe adevăr, însă nu tot așa este cu condamnările și dezamăgirea lui Dumnezeu. Veacuri la rând, Cuvântul Sfânt a condamnat slaba reprezentare a Divinității de către cei rânduiți și responsabili să facă acest lucru.. Suntem ahtiați după a fi reprezentanți ai Divinității, însă ne dovedim lamentabil de slabi în a o face cu cinste. Tocmai din cauza slabei reprezentări umane a Cine și Cum este Dumnezeu, din cauza totalei inadecvări umane în a-L prezenta și reprezenta pe Tatăl Ceresc a trebuit să vină la noi Marele Preot Isus Hristos, pentru a se ocupa de sufletele care au fost abandonate în drum.

                Ce-ar fi făcut o lume căzută, dacă Isus Hristos nu ar fi venit să se oprească în dreptul nostru pentru a ne oferi salvarea și vindecarea? Am fi rămas pradă morții, pierduți pentru eternitate.. Avem însă viață datorită Mântuitorului, iar până El va reveni suntem trimiși pe același drum care conduce, nu doar la moartea fizică, ci și la moartea veșnică, spre a întinde o mână de ajutor oamenilor căzuți sub loviturile nemiloase ale nesătulului tâlhar, Satana, Șarpele cel vechi.

                Fiecare din noi suntem chemați, în conformitate cu statutul de Copii ai lui Dumnezeu să fim Preoți și Ambasadori a-I lui Dumnezeu pe pământ. Suntem membrii Împărăției Cerești, trimiși pentru a duce Vestea Bună a Speranței unei lumi fără speranță, care zace în păcat și moarte spirituală.

                Dragostea față de Dumnezeu trebuie manifestată prin mila și bunătatea arătată unei lumi care, sub spectrul morții veșnice, are nevoie disperată și urgentă de ajutor. Nu avem dreptul să fim insensibili și nepăsători; pentru că nu avem misiune mai importantă de îndeplinit, nu există slujbă mai onorabilă, decât să oferim și să facilităm salvarea celor pierduți.

                Fii mai atent în umblarea ta zilnică; nu trece nepăsător pe lângă oamenii care vizibil au nevoie de ajutor; oprește-te pentru a putea lua act de nevoia aproapelui tău și lasă-te condus de milă și bunătate! Nu rata ocaziile neprevăzute, spontane, pentru că ele pot ascunde contexte unice de salvare, pentru cei în nevoi, dar și examene definitorii pentru noi, cei testați clipă de clipă de Dumnezeu.

                Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Marele Preot, Isus Hristos, care are milă de slăbiciunile noastre!

                Mijlocește pentru cât mai mulți reprezentat sensibili și generoși al milei și bunătății Tatălui Ceresc și fii tu primul dintre aceștia!

                Pastor Daniel Lela

Share this…
    122 Views