Levitul evitant – Nu mă privește aceasta (Luca 10:25-37) 329/365

            Pilda Samariteanului milostiv mai surprinde expeditiv, pe lângă Preotul insensibil și extrem de grăbit, și pe Levitul „evitant”, unul care evită în mod intenționat, cu premeditare, să se amestece într-o problemă care consideră că nu-l privește. Drumurile vieții sunt pline de trecători, fiecare cu direcția lui, cu interesul și caracterul lui: oameni împotriva oamenilor; oameni pe lângă oameni și oameni pentru oameni. Călătorim fiecare printre tâlhari, preoți, leviți și samariteni milostivi, asemănându-ne indiscutabil cu una dintre acestea trei categorii..

            Isus surprinde în pilda aceasta și un levit, care avea un statut aparte între semințiile lui Israel. Dacă din tribul Leviților, familia lui Aron deținea preoția, celelalte familii aveau și ele obligații administrative foarte precise. După instalarea în Țara Promisă, evreii au scăpat de corvoada obositoare a transportării Cortului și a tuturor uneltelor aferente acestuia, ocupând acum funcții „administrativ-spirituale”.

            Erau implicați în administrarea Templului și grija ca acesta să-și îndeplinească funcțiile prescrise; dețineau „Departamentul de Laudă și Închinare”, administrând jertfele, cu excepția Cortului lui David când doar laudele Îi trebuiau aduse lui Dumnezeu, într-o ordine stabilită prin profeți și susținută prin autoritatea Marelui Preot și a Regelui. Sub domnia lui David, slujbele leviților au fost onorate și susținute pentru o închinare inedită. Trăiau din zeciuiala celorlalte triburi și experimentau umblarea prin credință. Aveau privilegii, dar și responsabilități.

            Erau implicați alături de preoți în susținerea activităților și a slujbelor de la Templu.

            Levitul este surprins, precum preotul, în postura celor care evită să dea o mână de ajutor omului care căzuse între tâlhari, preocupat și el cu lucrurile prioritare cuprinse în agenda zilei.

            Levitul este așadar, reprezentatul persoanelor care se eschivează mult prea ușor de  responsabilitatea față de anumite lucruri, pe care nu le considerau a fi în responsabilitatea lor directă. Sunt acele personaje care conștientizează nevoia semenului, pot da o mână de ajutor, însă consideră că acest lucru nu este chemarea și treaba lor și poate chiar că implicarea ar fi sub demnitatea lor.

            Scuzele pe care le folosesc astfel de persoane, pot fi pretexte, motive nejustificate sau puerile, dar se dovedesc a fi suficient de valide în fața propriei lor conștiințe pentru a-i determina să evite implicarea. Un asemenea mod de gândire este extrem de periculos în contextul Bisericii lui Hristos, unde responsabilitatea îngrijirii unul de altul este dată tuturor credincioșilor.

            Nici unul dintre noi nu vom scăpa de interpelarea Marelui Păstor al Oilor, pe post de Judecător Suprem, Care este cel mai în măsură să ne pună întrebarea, precum lui Cain,: ”Unde este fratele tău?” Pentru a nu fi condamnați din cauza răspunsurilor superficiale, care sunt rostite mai degrabă pentru a încerca o acoperire a atitudinilor și faptelor condamnabile, suntem chemați la o schimbare majoră a perspectivei moral-spirituale cu privire la slujire.

            Absența milei și a dragostei față de semenul nostru căzut sub loviturile vrăjmașului ne cheamă la amarnică pocăință pentrucă Dumnezeu ne-a spus: „Milă voiesc, nu jertfe!”. Trecerea superficială pe lângă un om disperat este un motiv real și o ocazie de rugăciune și implicare practică, pentrucă Samariteanul Milostiv ne-a învățat să fim oameni cărora să ne pese. Nu suntem chemați să le facem semenilor noștri ceea ce nu a făcut Isus  pentru noi! Suntem însă, obligați moral să oferim celor în nevoi dragostea de care noi am beneficiat, primind-o în momente atât de dureroase și dificile, despre care ar fi bine să nu uităm.

            Creștinismul este despre Dumnezeu și Oameni; Religia este despre Om și Reguli. Suntem chemați să transformăm călătoriile noastre pe drumul vieții în veritabile operațiuni de salvare, ori de câte ori situația o cere, pentru că ceea ce rămâne după noi sunt viețile pe care le-am salvat și influențat pozitiv și nicidecum realizările pe plan strict personal, egoist.

            Fă ceva chiar azi pentru a fi vrednic de bucuria și admirația lui Hristos; ceva care să poată fi folosit pentru o nouă pildă de viață, în care chiar tu să fi exemplul pozitiv, ”samariteanul milostiv” pentru cel căzut!

            Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că te responsabilizează și îți oferă încredere, mereu și mereu!

            Mijlocește pentru o mai mare sensibilitate și disponibilitate în beneficiul semenilor aflați în nevoi speciale!

            Pastor Daniel Lela

Share this…
    98 Views